Acasă / Universitar / Bucureşti / Eveniment aniversar – Prof. univ. dr. Nicolae Volonciu – 90 de ani (Aula Magna, Facultatea de Drept, 24 noiembrie 2017)

Eveniment aniversar – Prof. univ. dr. Nicolae Volonciu – 90 de ani (Aula Magna, Facultatea de Drept, 24 noiembrie 2017)

Facultatea de Drept a Universității din București are bucuria de a fi alături de Domnul Profesor univ. dr. Nicolae Volonciu la sărbătorirea vârstei de 90 de ani. Evenimentul aniversar va avea loc la data de 24 noiembrie 2017, începând cu ora 15:00, în Aula Magna a Facultății de Drept.

Cu această ocazie, cei care au lucrat îndeaproape cu Domnul Profesor Volonciu au pregătit un volum de mărturii și studii juridice dedicat domniei sale. Volumul este coordonat de Conf. univ. dr. Cristian Mitrache și Lector univ. dr. Andra-Roxana Trandafir, fiind publicat la Editura Universul Juridic, partener al evenimentului.

De asemenea, în cadrul evenimentului, va fi lansată și cartea „Amintiri din patru țări” – un volum care reunește unele dintre cele mai prețioase memorii ale Domnului Profesor Volonciu – în colaborare cu Editura Solomon. În același timp, cartea reprezintă o minunată incursiune în istoria României începând cu 1927, redată cu prospețimea sau maturitatea, după caz, a vârstei povestitorului și încununată cu o sumă de învățăminte folositoare tuturor.

La manifestare sunt invitați să participe foști studenți, doctori și doctoranzi ai Domnului Profesor, cadrele didactice din învățâmântul juridic, studenții Facultăților de Drept, precum și alți profesioniști ai dreptului interesați de eveniment. Accesul este gratuit, în limita locurilor disponibile.

De asemenea, manifestarea din 24 noiembrie 2017 coincide, în mod fericit, și cu sărbătorirea a 158 de ani de existență a Facultății de Drept a Universității din București.

Despre Laura-Ioana Tătaru

mm
Iubesc fotografia, dețin o putere magică de a-i face pe cei din jurul meu să zâmbească și să privească viața în culori calde. Mizez întodeauna pe adevăr și sinceritate. Pasiunea mea a fost, este și va rămâne scrisul. Consider că e modalitatea prin care pot expune cel mai bine tot ce simt și gândesc.

Leave a Reply

Be the First to Comment!

avatar
  Subscribe  
Notify of